Romanian English French

Împrumut la domiciliu

 

Prezentare și obiective

Serviciul de împrumut la domiciliu este disponibil pentru:

  • membrii titulari și membrii corespondenți ai Academiei de Științe a Republicii Moldova, profesori, doctori și doctori habilitați;
  • Președinția, Parlamentul și Guvernul;
  • persoane cu dizabilități.

Accesul la serviciile de împrumut este posibil în urma încheierii unui contract între utilizator și Serviciul împrumut. Clauzele contractuale sunt cele stipulate de Regulamentul de ordine interioară al BNRM privind drepturile, obligațiile și sancțiunile cititorilor.

Modificările survenite în datele personale ale utilizatorului și stipulate în fișa de înscriere la bibliotecă trebuie semnalate în cel mai scurt timp posibil pentru a fi actualizat în contractul încheiat cu biblioteca.

Care sunt condițiile împrumutului?

Se împrumută la domiciliu orice publicaţie din colecţia bibliotecii, cu excepţia următoarelor categorii de publicaţii:

  • publicaţii într-un singur exemplar;
  • publicațiile solicitate frecvent în sălile de lectură;
  • publicaţii cu sigla „depozit legal”;
  • publicaţii de referinţă: dicţionare, enciclopedii, îndrumare etc.;
  • lucrări ce aparțin patrimoniului cultural național (documente din colecţia Carte Veche şi Rară, cărţi cu autograf);
  • lucrări din fondul colecții speciale (benzi, discuri, casete, fotografii, hărți etc.);
  • publicaţii seriale (existente în mai multe exemplare);
  • teze, autoreferate.

Termenul de împrumut este de 15 zile calendaristice. La solicitare termenul de împrumut al publicaţiilor poate fi prelungit o singură dată, dacă nu există cerere de rezervare pentru această publicaţie, după care returnarea publicațiilor devine obligatorie.

Lucrările solicitate care fac obiectul unei rezervări nu mai pot fi împrumutate decât beneficiarului rezervării.

Dacă publicația dorită este împrumutată, aveți posibilitatea de a solicita o rezervare. Din momentul restituirii, cărțile rezervate sunt păstrate pentru benficiar doar 5 zile. După expirarea acestui termen, publicația reintră în circuitul împrumuturilor.

Beneficiarul abonamentului de împrumut la domiciliu poate împrumuta publicaţii cu minimum 24 de ore înainte, completând formularul de mai jos:

 

Sancțiuni

În cazul în care sunt încălcate prevederile regulamentare de la data încheierii contractului și pe care v-ați angajat sa le respectați, Biblioteca Națională va aplica o serie de sancțiuni cu rol preventiv și reparatoriu menite să protejeze bunurile bibliotecii și ceilalți utilizatori ai serviciilor noastre.

Sancțiunile pentru încălcarea normelor de utilizare a resurselor informaționale.

Contact

Biblioteca Națională a Republicii Moldova
str. 31 August 1989, 78A
Serviciul Împrumut de publicații

e-mail: imprumut@bnrm.md
telefon: (+373) 022 22 41 11 (interior  111)