Poveştile lui Ion Creangă, interpretate de graficianul Alexei Colâbneac
În sala Vasile Alecsandri a BNRM se desfăşoară expoziţia de grafică Poveştile lui Ion Creangă, interpretate de graficianul Alexei Colâbneac.
Artistul plastic Alexei Colîbneac, profesor universitar, Maestru Emerit în Arte din 1991, cadru didactic în domeniul învăţământului artistic universitar, academician (2003), activează în domeniile: grafică de carte, grafică unicat, pictură de şevalet, artă monumentală. Alexei Colîbneac se înscrie printre fondatorii Facultăţii de Arte Plastice din cadrul Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, care a împlinit recent 20 de ani de la fondare. Pe parcursul ultimului deceniu a ocupat mai multe funcţii importante: prim-viceministru al Culturii, şef al Direcţiei Patrimoniu şi Restaurare din cadrul Ministerului Culturii al Republicii Moldova, decan al Facultăţii de Arte Plastice, şef al Catedrei de grafică de la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice. Alexei Colîbneac a contribuit şi contribuie mult la pregătirea unui număr mare de specialişti şi cadre didactice pentru diverse domenii ale artelor plastice şi educaţiei artistice. Pe parcursul activităţii sale Alexei Colîbneac a fost menţionat cu numeroase premii naţionale şi internaţionale: Premiul Republican al Tineretului „Boris Glavan” (1977); Premiul Concursului Internaţional „Arta cărţii” (1981) din cadrul Târgului Internaţional de Carte de la Moscova, Federaţia Rusă ; Premiul III, „Saloanele Moldovei,” Bacău-Chişinău (1993); Premiul II, Concursul „Bacoviana”, Bacău, România (1994); Premiul special „Saloanele Moldovei” Bacău – Chişinău (1996); “Merite Prize”, Internaţional Postage Stamp Design Contest (Tokyo, Japonia, 1997); Laureat al Concursului Internaţional de Carte (Barcelona, 1997); Diploma de onoare „Hans Christian Andersen” al Consiliului Internaţional al Cărţii pentru Copii şi Adolescenţi IBBY (or. Basel, Elveţia, 2006). Lucrările lui Alexei Colîbneac au fost achiziţionate de Muzeul Naţional de Arte Plastice din Republica Moldova, precum şi de alte muzee prestigioase: Galeria „Pavel Tretiakov” din Moscova; Galeria Municipală din Tighina, Republica Moldova; Galeria Municipală din Tiraspol, Republica Moldova; Galeria „Nakamura” din Japonia; Galeria Municipală „Art-Avangard” din Moineşti, România; Galeria Municipală din Banska Bystrica, Slovacia; precum şi de Palatul Parlamentului Român; Muzeul „Konstantin Paustovski”, Ferderaţia Rusă; Comitetul Naţional UNESCO, Buşteni, România. O mare parte din lucrările plasticianului Alexei Colîbneac se află şi în colecţiile private ale multor personalităţi de peste hotare: Aiaguâros, Venezuela; Boris Tulinţev, Rusia; Mari Katarin Pendleton, SUA; Karel Vater, Cehia; Li cen Han, Beijing, China; Leni Fischer, Germania; Jon Morritz, SUA; Adrian Năstase, România; Emil Constantinescu, România; Vasile Sarcă, România; Marc Şnaider, SUA.