roenfr

Programul Național LecturaCentral

Promovarea cărții și a lecturii, sensibilizarea utilizatorilor și a decidenților asupra importanței acestora sunt priorități constante ale Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova.
Pentru amplificarea acestei activități în anul 2018 a fost organizată prima ediție a Programului Național LecturaCentral (PNLC). Scopul PNLC este consolidarea contribuțiilor familiei, mediului educațional, instituțiilor de cultură, structurilor infodocumentare, mediului social și economic, ale comunității, factorilor de resort, mass-mediei și optimizarea interesului față de carte, promovarea lecturii, educarea și dezvoltarea culturii lecturii. Pentru realizarea acestui scop sunt conjugate eforturile comune ale bibliotecilor cu cele ale instituțiilor de cercetare, de învățământ, ale editurilor, librăriilor, uniunilor de creație etc.

Participarea Sistemului Național de Biblioteci în realizarea obiectivelor specifice fiecărei ediții anuale a PNLC contribuie la amplificarea rolului bibliotecilor în formarea
culturii comunicării offline/online în secolul tehnologiilor informaționale avansate. Prin acest program se fortifică rolul bibliotecilor în dezvoltarea unei comunități armonioase, în care membrii comunității posedă competențe de cultura informației, cultura gândirii critice, cultura comunicări, cultura dialogului etc.

 

Informație-sinteză privind realizarea PNLC 2025