roenfr

Lansări de carte din seria „BASARABICA”

„CARTEA IASTE ÎNCIAPERE ÎNȚELEPCIUNII”

Iacob Putneanul

Biblioteca Națională a Republicii Moldova vă invită la lansările de carte din seria „BASARABICA”, editate cu sprijinul Academiei Române, Institutul de Arheologie Iași, Muzeul Brăilei „Carol I” și Academia de Științe a Moldovei, Institutul de Istorie, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării:

- „Cartea românească veche în Basarabia: Istorie, circulație, valoare documentară”, autor dr. hab. în istorie Igor CERETEU

- „Lumina cărții la români (secolele XIV – XIX). Studii, surse și materiale”, autorii volumului Acad. Andrei EȘANU și dr. Valentina EȘANU

Coordonatori: acad. Victor Spinei, vice președinte al Academiei Române și prof. univ. dr. Ionel Cândea, membru corespondent al Academiei Române.

Studiile inedite, luate împreună sunt dedicate problemelor de istorie, a receptării culturii scrise, circulația tipăriturilor românești în Basarabia în secolele XVI – XIX. Valorificarea însemnărilor manuscrise constituie una din problemele cercetate insuficient în istoriografia românească, iar prezentele lucrări valorifică un număr important de surse: documente de arhivă, cărți cercetate de visu, însemnări manuscrise ce deschid noi orizonturi de cunoaștere a fenomenului cărții la români pe parcursul Evului Mediu și în epoca de trecere de la medieval la modern.

La eveniment vor participa: Dl. Daniel IONIȚĂ, Ambasadorul României în Republica Moldova; A. CHISTOL, Secretar de Stat, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării; N. ENCIU, conf. dr. hab., vice director pentru probleme de știință, Institutul de Istorie, AȘM; E. CHIABURU, dr. în istorie, Iași; I. XENOFONTOV, dr. în istorie; A. EȘANU, acad., membru titular al Academiei de Științe a Moldovei, membru de onoare al Academiei Române; I. CERETEU, dr. hab. în istorie. Moderator: Elena PINTILEI, director general al Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova.

Evenimentul va avea loc la 21 februarie 2020, ora 15.00, blocul central, spațiul expozițional, etajul II, (str. 31 August 1989, nr. 78 „A”).

Expoziție de carte marmorată

„Când valurile prind culoare”

Biblioteca Națională a Republicii Moldova, secția Carte Veche și Rară, vă invită să vizitați expoziția dedicată cărților cu forzațuri marmorate cu genericul „Când valurile prind culoare”, realizate prin tehnica marmorării – tehnică specială veche de 2000 de ani. Expoziția dedicată forzațurilor de epocă inserează modele de forzațuri marmorate în toată diversitatea - model de scoică franceză, pană de păun, buclă, marmoră turcească, forzațuri brocarte cu aur sau liniare, forzațuri monocrome satinate. Sunt expuse cărți din secolul al XVIII-lea - secolul XX, tipărite în Franța, Germania, Italia, România, Rusia etc.

Intrarea la expoziție este gratuită.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 17 februarie - 12 aprilie 2020, galeria expozițională, secția Carte Veche și Rară, et. 1, bloc II (str. 31 August 1989, nr. 78 „A”).

Expoziție de documente

“Grigore VIERU – Poetul secolului grăbit”

Biblioteca Națională a Republicii Moldova, în colaborare cu Direcția generală a Arhivei Naționale, vă invită să vizitați expoziția de documente „GRIGORE VIERU – POETUL SECOLULUI GRABIT”, prilejuită consemnării a 85 de ani de la naștere. Expoziția cuprinde circa 150 de documente din colecțiile BNRM, documente personale, manuscrise, fotografii din colecțiile Agenției Naționale a Arhivelor, care ilustrează viața și opera celui mai citit poet contemporan.

Grigore Vieru - poet al neamului, poet al tuturor vârstelor, poet cu „lira-n lacrimi”. Acest om cu suflet de copil a trăit în limba română, ducând pe umerii săi crucea neamului nostru spre un viitor mai bun. El a fost poetul Dragostei de viață, Dragostei de Țară, Dragostei de Neam, Dragostei de Adevăr. El încă trăiește prin poezia sa, prin Abecedarul cultivat în inimile copiilor.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 13 februarie – 31 martie 2020, spațiul expozițional, blocul central, (str. 31 August 1989, nr. 78 „A”).

Sesiuni interactive

“Împreună pentru un internet mai bun”

Ziua Siguranţei pe Internet

Biblioteca Națională a Republicii Moldova vă invită să participați în cadrului Zilei Siguranţei pe Internet (Safer Internet Day), marcată la 11 februarie 2020, la citeva sesiuni interactive, dedicate promovării siguranței online și securității informației, precum şi creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra amenințărilor din mediul online.

Sloganul campaniei din acest an, ''Împreună pentru un internet mai bun'', este o chemare la acţiune pentru ca toate părţile interesate să-şi unească forţele şi să îşi îndeplinească misiunea în crearea unui internet mai bun pentru toată lumea, în special pentru utilizatorii tineri.

Detalii - Vezi pe blogul CPESC

Sesiunile se vor desfășura la 11 februarie 2020, ora 10.00 și 14.00, blocul central, Centrul Pro-European de Servicii și Comunicare, etaj 3 (str. 31 August 1989, nr. 78 „A”).

GALA FORMATORILOR BNRM

ediția a 2-a

„CREĂM CONEXIUNI ȘI DEZVOLTĂM COMPETENȚE PROFESIONALE”

Biblioteca Națională a Republcii Moldova, Direcția Cercetare și Dezvoltare în Biblioteconomie și Științe ale Informării, organizează Gala Formatorilor BNRM, ediția 2-a, cu genericul „CREĂM CONEXIUNI ȘI DEZVOLTĂM COMPETENȚE PROFESIONALE”. Gala Formatorilor BNRM este concepută ca o componentă a culturii organizaționale, orientată pentru a îmbunătăți funcționalitatea și performanțele BNRM. Ceremonia are ca scop, stimularea formării profesionale continuă a personalului de specialitate din cadrul BNRM, scoaterea în evidență și încurajarea personalului care învață nu doar pentru sine dar și pentru colegi, reliefarea reușitelor politicii de formare continuă a BNRM.

Vor participa managerii superiori, managerii funcționali, membrii echipei de formatori ai BNRM – audienți ai cursului modular „Formarea Formatorilor” din 2018-2019.

Evenimentul va avea loc la 20 februarie 2019, ora 10.00, Centrul de Formare Profesională Continuă, bloc 2, etaj 2, aula 19, (str. 31 August 1989, nr. 78 „A”).

Expoziție de documente

„PETRU CĂRARE – SATIRICUL INCORUPTIBIL”

Biblioteca Națională a Republicii Moldova vă invită să vizitați expoziția de documente cu genericul: „PETRU CĂRARE – SATIRICUL INCORUPTIBIL”, prilejuită aniversării a 85-a a poetului, prozatorului, dramaturgului, epigramistului, traducătorului Petru Cărare (13 februarie 1935- 27 mai 2019). În expoziție sunt expuse circa 70 volume de poezii, proză, cărți pentru copii, traduceri editate în diferite perioade, cât și ziare și reviste cu publicațiile autorului și articole despre Petru Cărare: „Literatura și Arta”, „Glasul națiunii”, „Timpul”, „Chipăruș”, „Moldova Suverană” etc.

Petru Cărare a fost unul dintre cei mai mari scriitori satirici şi umoriști din spaţiul dintre Nistru şi Prut. A fost și a rămas un scriitor cu mare priză la public, un nume de referință al generației anilor 60, care va rămâne înscris pe frontispiciul literaturii române din Basarabia.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 6 - 20 februarie 2020, blocul central, parter (str. 31 August 1989, nr. 78 „A”).

Lansare de carte

„CLIPE DE ZBOR”, de Caterina Ichim – Caldarii

Biblioteca Națională a Republicii Moldova vă invită la lansarea cărții „CLIPE DE ZBOR”, semnată de Caterina Ichim – Caldarii, adunând în această carte date documentare despre rădăcinile neamului din care se trage, aducând în mesaj clar: Să nu uităm punctul de unde am plecat !

Evenimentul va avea loc la 7 februarie 2020 ora 16.00, Sala de conferințe „Alexe Rău”,blocul central, (str. 31 August 1989, nr. 78 „A”).