roenfr

PROGRAMULUI NAȚIONAL LECTURACENTRAL, EDIȚIA A 6-A, 2023

ȘEDINȚA CLUBULUI LITERAR „HOMO AESTHETICUS JUNIOR”

„ÎNTÂLNIRE CU POEȚII IULIAN FILIP ȘI IANOȘ ȚURCANU”

Biblioteca Națională a Republicii Moldova în parteneriat cu Liga Bibliotecarilor din Republica Moldova „Alexe Rău”, Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu” și Gimnaziul „Maria Sarabaș” organizează Ședința Clubului Literar „Homo Aestheticus Junior” cu genericul „Întâlnire cu poeții Iulian FILIP și Ianoș ȚURCANU”. Evenimentul este dedicat întâlnirii elevilor și pedagogilor Gimnaziului „Maria Sarabaș” din Câșlița Prut, Cahul, cu poeții Iulian FILIP și Ianoș ȚURCANU

Moderator: dr. Iulian FILIP, poet, prozator, dramaturg, grafician, folclorist, Maestru în Artă. Gimnaziul „Maria Sarabaș”, Câșlița Prut, Cahul.

Activitatea este organizează în cadrul Campaniei de promovare a patrimoniului scris 20 scriitori/20 întâlniri, Programul Național LecturaCentral, ediția a 6-a, 2023.

Ședința se va desfășura miercuri, 29 martie 2023, ora 13.00, în incinta Gimnaziului „Maria Sarabaș”, Câșlița Prut, Cahul.

EXPOZIȚIE DE DOCUMENTE

„EU NU SUNT ALTCEVA DECÂT O PATĂ DE SÂNGE CARE VORBEȘTE...”

NICHITA STĂNESCU, 90 ani de la naștere

Biblioteca Națională a Republicii Moldova vernisează expoziția cu genericul „Eu nu sunt altceva decât o pată de sânge care vorbește…”, expusă cu prilejul aniversării a 90-a de la nașterea „poetului necuvintelor” Nichita STĂNESCU. Expoziția propune un îndemn la lectură, pentru redescoperirea operei ingeniosului poet care a schimbat limbajul, temele şi miturile lirismului românesc. Documentele expuse reflectă opera marelui liric european aproape necunoscut; poezia scriitorului; despre Nichita Stănescu în Basarabia dar și traduceri în limbile lumii.

În expoziție se regăsesc: volumul de debut al poetului întitulat „Sensul iubirii” (1960), volumele „Dreptul la timp” (1965), „11 elegii” (1966),„Necuvintele” (1969),„Un pământ numit România” (1969),„Belgradul în cinci prieteni” (1971),„Cartea de recitire” (1972), „Epica magna” (1975), cele două volume masive de versuri „Ordinea cuvintelor” apărute postum, ultima selecție făcută împreună cu Alexandru Condeescu și volumul de proze „Fiziologia poeziei” (1985) ; ediții cu operele scrise de Stănescu, inclusiv cele 67 poeme inedite păstrate în dosarele familiei și ale prietenilor, albume memoriale, ediții periodice, dicționare etc.

Expoziția poate fi vizitată începând cu 25 martie 2023, bloc central, spațiul expozițional, etajul II (str. 31 august 1989, 78A).

LANSARE DE CARTE

„RĂZBOIUL MONUMENTELOR. RESTABILIREA MONUMENTELOR ROMÂNEȘTI INTERBELICE DIN REPUBLICA MOLDOVA 2010-2022”, de Iulian RUSANOVSCHI

Biblioteca Națională a Republicii Moldova invită doritorii la lansarea celui de-al doilea volum al cărții „Războiul Monumentelor – restabilirea monumentelor românești interbelice din Republica Moldova 2010-2022”. Cele trei volume vor cuprinde succesiv monumentele interbelice din nordul Bucovinei, Basarabia și Transnistria (primul volum tipărit în 10918); peste 50 de monumente restabilite la inițiativa autorului, ASCOR și Asociația Monumentum); mormintele/cimitirele eroilor români căzuți pe teritoriul Basarabiei în cele două Războaie Mondiale.

Moderatori: Anatol PETRENCU, doctor hab. în șt. istorice, prof. univ.; Viorel COJOCARU, preot, lector, Biserica Sfinţii Apostoli "Petru şi Pavel", Chişinău;

Evenimentul va avea loc la 23 martie 2023, ora 14:00, Sala de Arte și Hărți, blocul II, (str. 31 August 1989, nr. 78).

EXPOZIȚIE DE DOCUMENTE

„DISCRIMINAREA RASIALĂ – FENOMEN ASPRU AL SOCIETĂŢII”

În contextul Zilei internaționale pentru eliminarea discriminării rasiale, marcată anual pe 21 martie, Centrul de informare ONU din cadrul Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova invită doritorii să viziteze expoziţia de publicaţii cu genericul „Discriminarea rasială – fenomen aspru al societăţii”. Expoziţia cuprinde publicaţii ce reflectă combaterea discriminării rasiale şi încurajează respectarea universală şi efectivă a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, gen, clasă sau etnie.

Expoziţia poate fi vizitată în perioada 21 martie - 4 aprilie 2023, în spațiile Centrului de informare ONU, Sala de lectură nr. 1, bloc central, et. 2 (str. 31 August 1989, nr. 78 „A”).

Expoziție – eveniment

„NOUVELLES LECTURES EN FRANÇAIS”

(noi publicații în limba franceză)

Biblioteca Națională a Republicii Moldova, în colaborare cu Universitatea Liberă Internațională din Moldova, organizează evenimentul de inaugurare a expoziției „NOUVELLES LECTURES EN FRANÇAIS” (noi publicații în limba franceză), cu prilejul Zilei Internaționale a Francofoniei.

Expoziția inserează documente în limba franceză din domeniile: literatură, critică literară, lingvistică, cultură și civilizație franceză. Vor fi expuse ediții de referință, monografii, opere literare, documente editate în franceză pe teritoriul Republicii Moldova, recepționate prin achiziții, schimb internațional de publicații și donații de la diverși parteneri de dezvoltare ai Bibliotecii Naționale.

Expoziția își propune să evidențieze cele mai importante opere ale literaturii franceze contemporane; operele scriitorilor francezi laureați ai Premiului Nobel pentru Literatură; operele scriitorilor francezi care au aniversări cu date rotunde în anul 2023; cărți pentru care s-au acordat premii literare franceze; operele autorilor francezi și francofoni cu renume internațional.

La fel este expusă și expoziția de tablouri „Roșu și negru”, create de Cezar SECRIERU, pictor, consacrată aniversării a 240 de ani de la nașterea lui Stendhal.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 20 martie – 30 aprilie 2023 în blocul central din strada 31 August 1989, nr. 78A, în spațiul expozițional de la parter.

 

GALA FORMATORILOR BNRM, ediția a 5-a, 2023

Biblioteca Națională a Republicii Moldova organizează Gala Formatorilor BNRM, ediția a 5-a, 2023. Inițiată în anul 2019 și concepută ca o ceremonie instituțională cu impact național, componentă a culturii organizaționale BNRM, Gala Formatorilor scoate în evidență contribuția BNRM la educația continuă a personalului din biblioteci, asigurarea accesului la programe de formare profesională și crearea suportului documentar și informațional.

În cadrul ediției a 5-a a Galei Formatorilor vor fi nominalizați formatorii din cadrul BNRM și din exterior, care pe parcursul anului 2022 au depus eforturi intelectuale pentru prestarea activităților educaționale sub egida Centrului de Formare Profesională Continuă în Biblioteconomie și Științe ale Informării al BNRM.

Evenimentul va avea loc la 9 martie 2023, ora 10.00, online (link conexiune: meet.google.com/ode-ykbw-bgb ).

Săptămâna Educației Deschise la BNRM

6-10 martie 2023, ediția a 3-a

La 6-10 martie 2023 Asociația Open Education Consortium organizează Săptămâna Educației Deschise (Open Education Week), eveniment de amploare, care implică și participarea bibliotecilor.

Biblioteca Națională a Republicii Moldova se aliniază evenimentului Săptămâna Educației Deschise (Open Education Global Week), oferind tuturor celor implicați în procesul educațional – formatorilor, formabililor – oportunități pentru o mai bună înțelegere a practicilor educaționale deschise.

Pe parcursul săptămânii se vor organiza mai multe activități, fiind orientate spre creșterea gradului de conștientizare a importanței mișcării și impactului educației deschise asupra dezvoltării personalului de specialitate din biblioteci, a utilizatorilor acestora.

Agenda activităților Săptâmânii educației deschise la BNRM