Romanian English French

Gala Laureaților Premiilor Naționale GALEX,
Ediția a VII-a, 2017

Biblioteca Națională a Republicii Moldova, în colaborare cu Liga bibliotecarilor din Republica Moldova „Alexe Rău”, organizează, traditional, de Ziua Mondială a Cărții și a Drepturilor de Autor și Ziua Bibliotecarului, Gala Laureaților Premiilor Naționale GALEX – manifestare importantă în lumea bibliotecară, având drept obiectiv promovarea și stimularea activității bibliotecarilor și a persoanelor fizice și juridice, care prin acțiunile lor, susțin dezvoltarea bibliotecii ca structură infodocumentară de importanță strategică, fiind cel mai important serviciu civil de stocare și difuzare a informației dintr-o comunitate și în numele comunității.

Premiile Naționale GALEX sunt decernate anual în următoarele nominalizări: Cel mai bun om public / politic susţinător al bibliotecilor, Cel mai bun fondator de bibliotecă, Cel mai bun scriitor promotor al cărţii şi lecturii, Cel mai bun editor susţinător al bibliotecilor, Cel mai generos mecena al bibliotecilor, Cel mai bun promotor și susținător al bibliotecilor, cărții și lecturii în mass-media, Cel mai bun prieten filantrop al Bibliotecii Naționale, Cel mai bun partener al Bibliotecii Naționale, Cel mai bun susținător al politicilor și programelor de valorificare a moștenirii culturale, Cel mai bun bibliotecar din Biblioteca Națională, Cel mai bun bibliotecar al anului din bibliotecile publice, Cel mai bun proiect biblioteconomic, Cea mai bună lucrare (publicație) în biblioteconomie.

Evenimentul va avea loc, joi, 20 aprilie 2017, în incinta Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova,
mun. Chișinău, str. 31 august 1989 78 A, începând cu ora 12:00.