roenfr

31 august. Sărbătoarea Naţională “Limba noastră cea română”

Cărţile unesc Europa
Ora 12.00. Inaugurarea oficială a ediţiei 2014 a Festivalului Naţional al Cărţii şi Lecturii(FNCL) şi a ediţiei a 23-a a Salonului Internaţional de Carte(SIC), cu participarea Primei Doamne a Republicii Moldova Margareta Timofti şi a Ministrului Culturii dna Monica Babuc, a reprezentanţilor ambasadelor acreditate la Chişinău, a organizatorilor şi participanţilor din ţară şi de peste hotare, a publicului iubitor de carte şi lectură.
Vezi afiş FNCL, afiş SIC şi program SIC.

În cadrul Salonului, în ziua de 31 august va avea loc o suită de evenimente, între care:

Expoziţia „Lupta cu inerţia”
Realizată de Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chişinău şi de BNRM,desfăşurată în cadrul nou înfiinţatei galerii MoldoFacciatta din scuarul Bibliotecii, expoziţie consacrată scriitorilor generaţiei 60.

Expoziţia-eveniment
cu genericul „Itinerariul european al Republicii Moldova”.Va fi inaugurată şi va funcţiona în spaţiul expoziţional din sediul central.Cuprinde materiale, documente pe toate genurile de suporturi din colecţiile Centrului ProEuropean din cadrul BNRM ş din fondurile instituţiei.

„Timp şi spaţiu matcovschian„
este genericul zonei cronotopice în care este amplasată expoziţia-eveniment „Lacrima neamului meu” dedicată vieţii şi operei lui Dumitru Matcovschi, vor fi organizate proiecţii de filme şi de spectacole matcovschiene, lansate cărţi noi de şi despre Matcovschi;

Expoziţia-târg
de producţie editorială reprezentând activitatea a peste 300 edituri din 21 de ţări. Va funcţiona zilnic de la 10.00 la 19.00

Ateneul Moldova
Va găzdui, în Sala de Conferinţe din sediul central, cu începere de la ora 14.00, conferinţa criticului şi istoricului literar Ioan Holban de la Iaşi intitulată „ Literatura română de azi”.

Mantis Editores
casă de edutură din Mexic, va lansa,la 15.00 două volume reprezentative de Jorge Ernesto Gonzales Contreras şi de Valeriu Stancu, în limba spaniolă.

Editura Vinea din Bucureşti
va realiza, cu începere de la ora 16.00, în Sala de Conferinţe, un MOMENT TUDOR BANUŞ – ŞERBAN FOARŢĂ. Participă Mircea V.Ciobanu, Nina Corcinschi, Florin Caragiu, Aliona Grati, Andrei Ţurcanu, Nicolae Tzone.

Un Vernisaj: Poezia la obiect
se va derula, cu începere de la ora 16.00, în spaţiul cenaclului REPUBLICA de la parterul din sediul central, sub bagheta Monicăi Stănilă.

Basarabenii în lume
cunoscutul poliptic cultural-istoric şi ştiinţific al BNRM va organiza impreună cu clubul Alternativ cinema de la aceiaşi bibliotecă lansarea a două scurt metraje ale tânărului cineast italian de origine basarabeană Igor Sadobschi.După lansare va avea loc tot acolo un master class de regie de film cu maestrul Valeriu Jereghi.

Expoziţie personală
a maestrului în arte Vasile Dohotaru : pictură şi grafică consacrate baletului moldovenesc. În zilele SIC, în scuar şi şi în hol puteţi avea şedinţe de portretizare cu acest artist plastic.

Expoziţie personală
de pictură a artiştilor plastici Florentin Leancă(sala de conferinţe), pictură şi grafică, Luminiţa Dumbrăveanu din Munhen(sala Vasile Alecsandri), grafică, Alexei Colâbneac(sala de arte din sediul Alexie Mateevici), compoziţii de ikebana, Angela Lobastov de la Centrul de Cultură şi Artă Japoneză(holul din sediul central).

Căsuţe tematice în scuarul BNRM
Oferite de sponsorul Orange, şase căsuţe vor găzdui exponate diverse şi activităţi cu genericurile: Farmacie pentru suflet, Căsuţa bibliofililor, Voluntari.Colectă de cărţi, Instrumente pentru Biblioteca 2.0 şi 3.0, Lecturi en plein air( cu o mică sală de lectură la iarbă verde şi la umbra unui copac exotic), Bibliodoctoreasa.

Veniţi la Biblioteca Naţională! Cărţile unesc Europa.