roenfr

DISCUŢIE PUBLICĂ

„COPIII STRĂZII – FENOMEN SENSIBIL AL SOCIETĂŢII”

În contextul Zilei internaționale a copiilor străzii, marcată anual pe 21 martie, Centrul de Informare ONU din cadrul Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova, în parteneriat cu UNICEF Moldova, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Inspectoratul General al Poliției, Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor Copilului din municipiul Chișinău, Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii, invită doritorii la discuția publică „Copiii străzii – fenomen sensibil al societăţii”. În cadrul discuției vor fi abordate aspecte precum: fenomenul plecării voluntare a copiilor din familie, date statistice privind cauzele şi condițiile alegerii unui asemenea comportament deviant, identificarea copiilor în situație de stradă, instrumentele de prevenire a abuzului și exploatării sexuale în rândul adolescenților, strategiile pentru integrarea socială a copiilor si tinerilor străzi.

Invitați: Traian Țurcanu, Specialist în Protecția Copilului, UNICEF Moldova; reprezentant al Ministerului Muncii și Protecției Sociale; Aliona Dragomireţcaia, şefa Secţiei siguranţă minori a Direcţiei ordine publică a Inspectoratului naţional de securitate publică al IGP al MAI; Tincu Silvia și Frunza Mariana, manageri ai Complexului de servicii sociale pentru copii în situații de stradă, Direcţia Generală pentru Protecţia Drepturilor Copilului, mun. Chișinău; Svetlana Moisa, Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii.

Acțiunea vine în sprijinul Agendei 2030 de promovare și susținere a celor 17 ODD-uri, care prevăd eradicarea sărăciei și foametei, stabilesc un spectru larg de obiective economice, sociale într-o abordare integrată, bazată pe respectarea drepturilor omului.

Evenimentul se va desfășura joi, 21 martie 2024, ora 12.00, Centrul de informare ONU, bloc central, et. II (str. 31 August 1989, nr. 78 „A”).

SALON MUZICAL

LANSARE DE CARTE

„REPERE METODOLOGICE PENTRU VOCALIȘTI.

PREGĂTIREA FIZICĂ PROFESIONAL-APLICATIVĂ ȘI TRAINING MINTAL.

GHID METODIC”, autor Adela Blîndu

Biblioteca Națională a Republicii Moldova, în parteneriat cu Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, organizează în cadrul Salonului muzical, lansarea Ghidului metodic „Repere metodologice pentru vocaliști. Pregătirea Fizică Profesional-Aplicativă și Training Mintal”, autor Adela Blîndu. Lucrarea reprezintă un compartiment esențial al disciplinei Canto și are o importanță majoră în procesul de pregătire a unui cântăreț, specialist de o calificare înaltă în domeniul muzicii ușoare și jazz.

Participă: Tatiana BEREZOVICOVA, dr. în studiul artelor, prof. universitar AMTAP, Maestru în Artă; Marina VALUEVA magistru în psihologie, asistent universitar, Șefa Secției Formare Continuă, Validare și Ghidare în Carieră AMTAP; Marina SOROCEANU, medic de categorie superioară, ORL Foniatru.

Moderator: Adela BLÎNDU, dr. în științe ale educației, lector universitar AMTAP, Om Emerit.

În cadrul evenimentului se va desfășura un Masterclass pe baza ghidului metodologic, unde v-a fi demonstrat și argumentat exercițiilor din capitolul XI - Conținuturi de mijloace PFPA – ce reprezintă un complex de exerciții .

Evenimentul va avea loc la 18 martie 2024, ora 11:00, Sala de conferințe „Alexe Rău”, blocul central, (str. 31 August 1989, nr. 78 „A”).

EXPOZIȚIE TEMATICĂ

„COLECȚIA „MOȘTENIRE” LA CEAS ANIVERSAR. 100 DE TITLURI DE CARTE”

Colecția „Moștenire” a Editurii „Știința” a ajuns la 100 de titluri de carte. Volumul cu numărul 100 este dedicat scrierilor poetice și culturale ale unui important scriitor al literaturii contemporane româneşti, Leonid Dimov, poetul care provine din spațiul basarabean, fiind născut la Ismail.

În acest context, Biblioteca Națională a Republicii Moldova organizează expoziția tematică cu genericul „Colecția „Moștenire” la ceas aniversar. 100 de titluri de carte”, care își propune să familiarizeze publicul interesat cu volume care reuneşte mari scriitori clasici români, precum și scriitori aproape necunoscuți, într-o aleasă şi largă selecţie, cuprinzând operele lor fundamentale, însoţite de studii introductive şi tabele cronologice cu datele cele mai importante din viaţa şi opera scriitorului în cauză, note, comentarii şi repere istorico-literare, ce facilitează familiarizarea cititorului cu opera şi contextul literar al acesteia.

Expoziția poate fi vizitată începând cu 15 martie 2024 la Biblioteca Națională a Republicii Moldova, blocul central, spațiul expozițional etajul II (str. 31 august 1989, 78 A).

GALA FORMATORILOR BNRM, 2024, ediția a 6-a

Biblioteca Națională a Republicii Moldova organizează Gala Formatorilor BNRM, ediția a 6-a, 2024. Inițiată în anul 2019 și concepută ca o ceremonie instituțională cu impact național, componentă a culturii organizaționale BNRM, Gala Formatorilor scoate în evidență contribuția BNRM la educația continuă a personalului din biblioteci, asigurarea accesului la programe de formare profesională și crearea suportului documentar și informațional.

În cadrul ediției a 6-a a Galei Formatorilor va fi prezentată nouă concepție a sistemului de formare profesională continuă, reliefarea reușitelor politicii de formare continuă a BNRM, vor fi nominalizați formatorii din cadrul BNRM și din exterior, care pe parcursul anului 2023 au depus eforturi intelectuale pentru prestarea activităților educaționale sub egida Centrului de Formare Profesională Continuă în Biblioteconomie și Științe ale Informării al BNRM.

Evenimentul va avea loc la 7 martie 2024, ora 10.00, online pe platforma ZOOM Meeting.

 

EXPOZIȚIE DE GRAFICĂ
“STATI ART – DIALOG CU ARTA”


Biblioteca Națională a Republicii Moldova în parteneriat cu Cursul de creație
„Stati Art”, vă invită să vizitați expoziția de grafică „Stati Art – Dialog cu Arta”, care cuprinde circa 50 de lucrări expuse în scopul familiarizării publicului cu grafica contemporană realizată atât de artiști profesioniști, cât și de amatori din Republica
Moldova.
Expoziția este deschisă pentru public în perioada 9-22 martie 2024, sala Arte și hărț, blocul II, etajul 1 (str. 31 august 1989, 78).

 

SĂPTĂMÂNA EDUCAȚIEI DESCHISE, ed. a 4-a

4-7 martie 2024

La 4-7 martie 2024, Asociația Open Education Consortium organizează Săptămâna Educației Deschise (Open Education Week), eveniment de amploare, care implică și participarea bibliotecilor. Open Education Week a fost lansată în anul 2012 de Open Education Global ca un forum deschis colaborativ, orientat în sprijinul dezvoltării comunităților. În fiecare an, OE Week crește gradul de conștientizare și evidențiază succesele inovatoare ale educației deschise la nivel mondial. Săptămâna OE oferă tuturor celor implicați în procesul educațional – formatorilor, formabililor oportunități pentru o mai bună înțelegere a practicilor educaționale deschise.

Biblioteca Națională a Republicii Moldova se aliniază evenimentului, organizând mai multe activități, fiind orientate spre creșterea gradului de conștientizare a importanței mișcării și impactului educației deschise asupra dezvoltării personalului de specialitate din biblioteci, a utilizatorilor acestora. Implicarea BNRM la acest evenimentul global, are scopul de adaptare a formării continue a personalului din biblioteci la cerințele mediilor informaționale și promovarea noilor modalități de a lărgii accesul la educație pentru toți.

Vă încurajăm și Vă invităm să participați la activitățile organizate de Biblioteca Națională a Republicii Moldova între 4-7 martie 2024, precum și să integrați evenimentul în viața comunitară.

Programul activităților organizate

Expoziție tematică

Războiul de pe Nistru. Nu vrem să se repete în casa noastră!

În fiecare an, la 2 martie, marcăm Ziua Memoriei și Recunoștinței (a celor căzuţi în conflictul armat din anul 1992 pentru apărarea integrităţii și independenţei Republicii Moldova), cinstim pe cei care și-au sacrificat tinerețea, sănătatea și chiar viața pentru a apăra independența și integritatea Moldovei, într-un război nedrept și inegal cu armata rusă și cu trupele de mercenari, care au însoțit-o.

În acest context, Biblioteca Națională a Republicii Moldova organizează expoziția „Războiul de pe Nistru. Nu vrem să se repete în casa noastră!”, concepută ca un omagiu adus tuturor participanţilor la acţiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și a independenței Republicii Moldova, celor care și-au sacrificat viața pe altarul libertății Patriei, eroilor care și-au apărat nu numai țărâna, casele, mormintele părinților și bunicilor, dar și Limba Română, istoria strămoșească, demnitatea națională.

În cadrul expoziției sunt  expuse circa 90 de documente din colecțiile bibliotecii, fiind sistematizate în două compartimente: Războiul de pe Nistru: cauzele, consecințele, problema transnistreană în opinia publică; Omagiu și recunoștință eroilor neamului.

Publicul interesat va avea ocazia să se familiarizeze cu publicațiile din colecțiile BNRM despre evenimentele istorice și politice a Războiului de pe Nistru din 1992: albume „În memoria eroilor căzuți la Nistru”, „Eroii Ministerului Afacerilor Interne căzuți în luptele pentru integritatea teritorială și independența Republicii Moldova”, „Cartea memoriei”, „Album de război”, „Armata Republicii Moldova”; culegeri de documente și materiale cu referire la conflictul transnistrean, trupele ruse în Republica Moldova; cărți semnate de Petru Soltan, Anatol Țăranu, Anatol Munteanu, Ruslan Șevcenco, Tudor Iovu, Mihai Gribincea, Lidia Prisac, Simion Carp, cartea recent apărută „O viziune din focarul conflictului de la Dubăsari”, de Vlad Grecu, apreciată atât în Republica Moldova, cât și în România, menționată cu premiul TIMPUL pentru CURAJ  ș.a.  

Expoziția va fi deschisă în perioada 2 martie - 2 aprilie 2024, spațiul expozițional, blocul central, etajul II (str. 31 august 1989, 78A).