Forumul Cercetătorilor din cadrul Sistemului Național de Biblioteci
„ Inovație, cercetare și transformare digitală în biblioteci”
Biblioteca Națională a Republicii Moldova organizează ediția a 8-a a Forumului Cercetătorilor din cadrul Sistemului Național de Biblioteci, cu genericul „Inovație, cercetare și transformare digitală în biblioteci”.
Evenimentul este organizat în contextul Zilelor Științei la Biblioteca Națională a Republicii Moldova și se centrează pe explorarea direcțiilor de cercetare în domeniul biblioteconomiei și științei informării, rolul biblioteciilor în epoca transformării digitale, inovarea serviciilor de bibliotecă pentru comunitatea academică. Evenimentul își propune să stimuleze cercetarea în bibliotecă și să dezvolte noi modele pentru a promova accesul deschis la cunoaștere în contextul suportului informațional oferit comunității academice prin facilitarea accesului la resurse științifice.
Activitatea se va desfășura la 11 noiembrie 2024, ora 9.30, Sala Arte și hărți, blocul II, etaj 1 (str. 31 august 1989, 78).