roenfr

EXPOZIȚIE TEMATICĂ ANIVERSARĂ

„CONSTITUȚIA REPUBLICII MOLDOVA – 30 ANI DE LA ADOPTARE”

Biblioteca Națională a Republicii Moldova în parteneriat cu Parlamentul Republicii Moldova, organizează expoziția tematică aniversară cu genericul „Constituția Republicii Moldova – 30 ani de la adoptare”. Expoziția va fi organizată la Parlamentul Republicii Moldova cu ocazia aniversării celor 30 de ani de la adoptarea Constituției Republicii Moldova.

Expoziția numără circa 90 de documente, din colecțiile Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova, care promovează și valorifică Constituția, legea fundamentală a statului care defineşte atributele statului, principiile de funcţionare şi obiectivele lui principale și este baza juridică a întregii legislații, pe ea se întemeiază tot ansamblul instituțional și normativ. Printre lucrările expuse se regăsește Constituția Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994 cu ultimele modificări și completări, culegeri de hotărâri și decizii a Curții Constituționale, hotărâri privind interpretarea Constituției Republicii Moldova.

Printre documentele care pot fi menționate sunt lucrări semnate de: Victor PUȘCAȘ, Alexandru ARSENI, Pavel BARBALAT, Gheorghe COSTACHI, Liliana CREANGĂ, Ion GUCEAC, Valeriu KUCIUK, Boris NEGRU, Nicolae OSMOCHESCU, Andrei SMOCHINĂ ș.a.

Expoziția este organizată de Biblioteca Națională a Republicii Moldova în colaborare cu Secția resurse informaționale a Secretariatului Parlamentului Republicii Moldova.

Aceasta va fi deschisă vizitatorilor în perioada 20 iulie – 2 august 2024, în incinta Parlamentului Republicii Moldova (bl. Ștefan cel Mare și Sfânt, 105).

EXPOZIȚIE DE PICTURĂ

„COSMOSUL O CĂLĂTORIE A SUFLETULUI ”, autor Veronica Untilă

Biblioteca Națională a Republicii Moldova vă invită să vizitați expoziția de pictură „Cosmosul o călătorie a sufletului”, semnată de tânăra pictoriță Veronica Untila . Expoziția cuprinde 22 de lucrări cu tematică specifică: cosmosul, fiind ca o călătorie filosofică a sufletului în creația autoarei. Autoarea exprimă călătoria sufletului prin imagini de stele și galaxii, sugerând conexiuni metafizice și întrebări existențiale. În acest context, lucrările prezente în expoziție explorează întrebări profunde despre natura umană, existența și locul nostru în univers, transmite emoții profunde și senzații de expansiune spirituală, ilustrând ideea că sufletul uman este legat de cosmos într-un mod sublim. Astfel, cosmosul ca o călătorie a sufletului în creația artistică o explorare profundă și emoțională a misterelor universului și a locului nostru în el, provocând reflecții asupra frumuseții, fragilității și infinității existenței umane.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 1 iulie – 1 octombrie 2024, blocul central, etaj 1, Sala de conferință “Alexe Rău” (str. 31 august 1989, 78 A).

SALON DE ARTĂ

EXPOZIȚIE DE GRAFICĂ ȘI PICTURĂ

„MEANDRE CROMATICE”, ED. A III-A

Tabăra internațională de creație artistică

Biblioteca Națională a Republicii Moldova în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din Republica Moldova și Uniunea Artiștilor Plastici din România, inclusiv Filiala Iași, Asociația Profesorilor de Arte Vizuale din Republica Moldova și Salonul Internațional al Profesorilor de Arte Vizuale Iași, Colegiul de Arte plastice „Al. Plămădeală”, organizează Salonul de Artă în cadrul căruia va fi vernisată expoziția de pictură și grafică cu genericul “Meandre cromatice”. Evenimentul este organizat în scopul promovării valorilor culturale naționale și a creației artistice contemporane, și cuprinde lucrările realizate de 28 de artiști plastici din Republica Moldova și România în cadrul Taberei internaționale de creație artistică, ediția a III-a, desfășurată în perioada 09-14.07.2024.

Coordonatori: Eleonora Brigalda, dr. artist plastic, prof. univ., Ofelia Huțul, dr. artist plastic. Director artistic: Ștefan Popa, dr. artist plastic.

Expoziția este deschisă publicului în perioada 14 – 21 iulie 2024, blocul central, spațiul expozițional etajul II (str. 31 august 1989, 78 A).

Evenimentul de inaugurare va avea loc la 14 iulie 2024, ora 11:00, blocul central, spațiul expozițional etajul II (str. 31 august 1989, 78 A).

EXPOZIȚIE TEMATICĂ

„DEPORTĂRILE DIN BASARABIA, VREMURI DE TRISTĂ AMINTIRE”

La 6 iulie 2024, se împlinesc 75 de ani de la cea de-a doua și cea mai de amploare operațiune de deportări, de pe actualul teritoriu al Republicii Moldova. În acest context, Biblioteca Națională a Republicii Moldova vă invită să vizitați expoziția tematică „Deportările din Basarabia, vremuri de tristă amintire”, care prezintă și valorifică lucrări documentare și memorii din colecțiile BNRM, elucidează adevărul istoric despre fenomenul deportărilor prin mărturiile celor care au suferit pe nedrept, supraviețuitori ai Gulagului sau descendenții acestora.

Expoziția cuprinde circa 100 de documente, printre care: amintirile și memoriile deportaților infernul Gulagului, „Cartea Memoriei”, 4 volume cu numele victimelor supuse represiunilor din localitățile Republicii Moldova; volumele ,,Arhivele Memoriei”, care redau recuperarea și valorificarea istorică a memoriei victimelor regimului totalitar-comunist din RSSM și conțin cercetări realizate în localitățile din Republica Moldova; publicații seriale, etc. Prin mărturii emoționante, imagini de arhivă și analize profunde din diverse documente prezente, aducem în prim plan întâmplările și consecințele acestor evenimente dramatice.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 5 iulie - 5 august 2024, în blocul central, etajul 2, spațiul expozițional. (str. 31 August 1989, 78 A).

Expoziție tematică

„Ex-librisul european în patrimoniul cultural al BNRM”

Biblioteca Națională a Republicii Moldova vă invită să vizitați expoziția tematică „Ex-librisul european în patrimoniul cultural al BNRM”, care pune în valoare o parte din vechile cărți care au aparținut odinioară unor familii aristocratice din arealul european, tipărite în secolele XVII - XIX.  Această expoziție este deosebită din punctul de vedere al cunoașterii ex-librisurilor ca formă unică de artă. Vizitatorii au posibilitatea să se familiarizeze cu deținătorii acestora și statutul lor social la acea vreme. Prin această expoziție ne dorim să reamintim publicului despre relația personalizată dintre oamenii secolelor trecute și cărțile lor.

Expoziția este accesibilă publicului în perioada 20 iunie – 31 august 2024, spațiul expozițional, Carte veche și rară, etaj 1, bloc 2 (str. 31 august 1989, 78).

SALON MUZICAL
CONSACRAT SĂRBĂTORII „LA FÊTE DE LA MUSIQUE”

Biblioteca Națională a Republicii Moldova, în parteneriat cu Comisia Națională pentru UNESCO în Moldova, Asociația Profesorilor de Limbă Franceză din Moldova, Colegiul Național de Comerț al ASEM, organizează ședința Salonului Muzical consacrat LA FETE DE LA MUSIQUE, cu genericul „Dacă vrei sa cunoști un popor, trebuie să-i asculți muzica”, cu participarea laureaților festivalului Concurs Național de Muzică Francofonă „Chantons, amis!”. Evenimentul este organizat în contextul Zilei europene a muzicii, care este sărbătorită pe 21 iunie, fiind promovate absolut toate genurile muzicale, dar şi multiplele forme de expresivitate muzicală.

Invitaţi: Ex. PAUL GRAHAM, Ambasadorul Franței în Republica Moldova; Emmanuel SKOULIOS, director Alianța Franceză din Moldova; Claudia VIȘAN, Biroul Național, AUF Moldova; Adrian CIBOTARU, director adj., Alianța Franceză din Moldova; Liliana CAZAC, interpretă, director Busuioc TV; Cristina ENICOV, Președinte APFM, Cavaler al Ordinului „Palmes  académiques”; Cristina BUDURIN, director Colegiul Național de Comerț al ASEM; Simion RIGO, responsabil de cooperarea lingvistică si universitară  din Moldova, „Campus France ”, Alianța Franceză din Moldova; Silvia VORONIUC, vice președinte APFM, Cavaler al Ordinului “palmes academiques”; Galina FURDUI, poetă, scriitoare; Valentina COROBCEANU, Direcţia Generală Educaţie, Tineret şi Sport, mun. Chișinău ; Victoria FRUMUSACHI, Direcţia Generală Educaţie, Tineret şi Sport, mun. Chișinău; Vlad MIRCOS, muzicolog, compozitor, Maestru în Arte; Elena MARIAN, Dirijor coral "CANTABILE", Președinte al Asociației de Muzică corală din Moldova, Maestru în Arte.

Interpreţi: Carolina GORUN, Oleg SPÂNU, Alina APOSTU, Mia RUSU, Felicia POLOBOC, Carolina NAFRANITA, Olga BURLACU, Maria MALEAVSCHI, Veronica GROZOVA, Mariana MULEAVIN.

Moderatori: Constantin RUSNAC, dr. H. C., compozitor, muzicolog, secretar general al Comisiei Naționale pentru UNESCO, Artist al Poporului; Svetlana MANUIL, fondatorul și organizatorul Festivalului „Chantons, amis!”, Ex-președinte APFM, Cavaler al Ordinului „Palmes  académiques”.
Partener media: Busuioc TV

Evenimentul va avea loc vineri, 21 iunie 2024, la ora 14.00, Sala de conferințe „Alexe RĂU”, bloc central (str. 31 August 1989, nr. 78A).

LANSARE DE CARTE

„STRĂINĂ ÎN ȚARA SEMILUNEI”, AUTOR VIOLETA STRATAN ILBASMIȘ

Biblioteca Națională a Republicii Moldova invită doritorii la lansarea cărții „STRĂINĂ ÎN ȚARA SEMILUNEI” de Violeta STRATAN ILBASMIȘ. Cartea conține 18 istorii de viață a 18 femei din Republica Moldova, care au ajuns în Turcia pentru o viață nouă, personală sau profesională. Sunt povești adevărate de viață ale femeilor moldovence care locuiesc de mulți ani în Turcia, încercând să meargă dincolo de ceea ce știau despre partea asta de lume. Paralel cu istoriile de viață impresionante ale moldovencelor, cititorii vor afla mai multe detalii despre Turcia ca țară, despre cultura și tradițiile turcilor și despre turci, în general. Sunt informații și detalii care nu pot fi găsite în cărțile de istorie sau reclamele destinate turiștilor care vin în Turcia.

Invitați: Monica BABUC, istoric, directoarea Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” Chișinău; Diana PÎNZARI, psihoterapeută; Tatiana POPA, dir.adjunct educație, Școala Internațională Heritage.

Evenimentul va avea loc la 22 iunie 2024, ora 14:00, Sala de conferințe „Alexe Rău”, blocul central, (str. 31 August 1989, nr. 78 „A”).