Training pentru voluntari
La 17 decembrie, în sala de lectură nr.1 va avea loc un training pentru voluntari pe tema "Inovaţii sociale prin intermediul new media".
La 17 decembrie, în sala de lectură nr.1 va avea loc un training pentru voluntari pe tema "Inovaţii sociale prin intermediul new media".
Cenaclul literar-artistic "Ideal" organizează pe 21 decembrie, începând cu ora 17.00, o seară de poezie şi muzică creştină la lansarea Antologiei "Poeme Creştine Româneşti" şi la vernisajul de pictură şi sculptură a lui Elvira Cemortan-Voloşin, Natalia Procop, Vasile Căpăţână, Liviu Hâncu, Petru Coşleţ, Grigore Sultan. Vor participa N. Dabija, V. Matei, I.Hadârcă, A.Suceveanu, L.Butnaru, pr.Ioan Ciuntu, compozitorii şi interpreţii Ilie, Diana, Veronica şi Sandu Văluţă. Evenimentul va avea loc în Sala Vasile Alecsandri.
În Sala de Arte din sediul Alexie Mateevici este desfășurată expoziția de picturi a poetului Iulian Filip. Cu ocazia întrunirii anuale 2011 a CODIBIP și a acestui vernisaj, el a donat tuturor bibliotecilor publice reprezentate la adunare câte un exemplar din tirajele proaspăt apărutelor cărți ale sale “Miracolul scenei în arta populară” și “Cumpăna cucului”, ambele publicate la casa de editură Profesional Service din Chișinău.
Dl Alexandru Șoltoianu a adăugit la fondul ce-i poartă numele, inaugurat în cadrul colecțiilor speciale ale BNRM, încă un set de cărți și documente, majoritatea legate de tema unității spirituale și culturale a românilor din arealul european. Menționăm în special câteva ediții princeps ale lui Nicolae Iorga, două antologii de documente referitoare la problema Basarabiei, volume de Ernesto Brivio, Iosif Szeidert-Shubert ș.a.
În cadrul unei vizite de prezentare, dl. Gabriel Pistol,ministru de stat în cadrul ambasadei României la Chișinău, a oferit în dar Bibliotecii Naționale o colecție a Revistei ieșene de istorie socială pe anii 1999-2010.
În cadrul reuniunii anuale 2011 a fundaţiei Conferinţa Directorilor Bibliotecilor Publice din Moldova,care va avea loc pe data de 9 decembrie,cu începere de la ora 10.00, în Sala de Arte din sediul Alexie Mateevici,va fi luată în dezbatere tema „Bibliotecarul public moldovean ca obiect şi ca subiect al schimbării”.Vor fi discutate de asemenea unele aspecte ale activităţii fundaţiei CODIBIP şi va fi votată tema generică a Anului 2012 în activitatea bibliotecilor publice.
La 9 decembrie, orele 10.00 - 13.00, în Sala Centrului Proeuropean din sediul central va avea loc simpozionul "Lumina Cuvântului", dedicat aniversării a 125-a de la naşterea poetului creştin român Vasile Militaru.