Training pentru voluntari
La 10 decembrie, începând de la ora 10.00, în Sala de lectură Nr.1 din sediul central va avea loc un training pe tema "Drepturile Omului": strategii şi tactici de realizare.
La 10 decembrie, începând de la ora 10.00, în Sala de lectură Nr.1 din sediul central va avea loc un training pe tema "Drepturile Omului": strategii şi tactici de realizare.
Unitatea de Monitorizare Regională şi Dezvoltare a Capacităţilor (UMRDC) din cadrul Programului Cultura al Parteneriatului Estic al UE, cu sprijinul Ministerului Culturii,a organizat o vizită de studiu în Moldova, care a constat din două componente – întîlniri bilaterale şi o masă rotundă. Masa rotundă a avut loc la hotelul Codru pe data de 30 noiembrie şi a oferit posibilitatea de a face un schimb de opinii privind Programul Cultură al Parteneriatului Estic şi de a discuta necesităţile şi priorităţile regionale şi naţionale în reformarea şi consolidarea domeniului cultural. Cea de a doua componenta a cuprins întâlniri bilaterale ale delegatiei cu reprezentanţii cheie ai domeniilor culturii. Întâlnirea cu reprezentanţii domeniului biblioteconomic a avut loc la BNRM, în spaţiul Centrului Pro-European.
Scriitorul bucovinean Mircea Lutic a transmis cu titlu de donaţie Bibliotecii Naţionale o colecţie reprezentativă alcătuită din cărţile pe care le-a scris până acum, acestea reprezentând plenar toate domeniile literare în care maestrul a excelat de-a lungul anilor. Donaţia a fost transportată la Chişinău de poetul şi eseistul descendent din dulcea Bucovină, Arcadie Suceveanu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova.
Concurs de ocupare a posturilor vacante în cadrul BNRM. Vezi afişul desfăşurat.
Concurs de ocupare a posturilor vacante în cadrul BNRM. Vezi afişul desfăşurat.
Scriitorul și teologul român Sergiu Grossu, unul din fruntașii mișcării anti-comuniste, s-a născut la Cubolta, în Basarabia, in 1920. În 1927 familia se mută la Bălti, aici Sergiu devine coleg de clasă cu Eugen Coșeriu. Stabilit în România devine licențiat în filosofie, filologie și teologie al Universității din Bucuresti. Pentru activitate anti-comunistă este condamnat la ani grei de detenție. Eliberat în 1962, se refugiază cu familia în occident, stabilindu-se în cele din urmă la Paris. Aici desfășoară o prodigioasă activitate științifică, literară, publicistică și editorială (anticomunistă). După 27 ani de exil se întoarce în 1996 la București, unde moare la 25 iulie 2009. Arhiva lui Sergiu Grossu și a familiei sale a fost adusă de la Paris la București, iar de aici, cu sprijinul Bibliotecii Naționale a României, la Chișinău. După luarea în gestiune, arhiva va fi accesibilă cercetătorilor în cadrul colecțiilor speciale ale BNRM.
Profesorul și marele bibliofil și erudit Aurel Marinciuc este unul din cei mai fideli prieteni ai BNRM. O mare parte din intrările noi în colecția de carte veche și rară o constituie raritățile donate de acest neobosit colecționar. El este membru al colegiului de redacție al Calendarului Național. La 14 octombrie ,într-un accident rutier ce s-a produs în zona Strășenilor, a murit tragic fratele său. Îndoliat, bibliofilul a decis să doneze Bibliotecii noastre ediția în 2 volume, din 1906, a Dicționarului Enciclopedic LAROUSSE pour tous. Inscripția de danie glăsuiește: ”Bibliotecii Naționale din partea familiei Marinciuc, în amintirea lui Mihai Marinciuc, decedat tragic…”. (Veniți la noi să citiți inscripția în întregime).